Ticăit

În cameră ticăie mărunt ceasul 

fiecare turist din viața ta.

 

Astăzi, ai putea iubi cu adevărat 

pentru prima și ultima oară

pe oricine

doar să nu-ți rămâi familie.

 

N-ai permis nimănui, niciodată,

să-ți intre în cameră

fără să-ți bată întâi la ușă de două-trei ori,

iar oamenii nu bat la ușă mai mult de o dată.

 

Prietenii tăi pleacă din țară

și nu mai țineți legătura 

dintr-un fals simț al datoriei

față de spațiul necesar 

noilor lor începuturi.

 

Bărbații care își scot verigheta

înainte să te cuprindă

o strecoară lângă fotografia din portofel

când mergi la baie

și nu o uită la tine.

 

Copiii cărora le zâmbești prin parcuri

își caută temători mama.

Maidanezii pe care îi hrănești în fața blocului 

rămân ai blocului.

 

Vecinii tăi mor unul câte unul,

de parcă viețile lor ar fi niște 

misiuni de adus la îndeplinire

de către un angajat de corporație.

Fiecare ticăit de ceas

apasă pe umeri

ca și cum ai purta din obligație 

o pereche de cercei urâți

primiți cadou.

Singurătatea e musca ce bâzâie prin cameră 

atunci când ți-e somn. 

În oglindă

Femeia din oglindă nu mai are ochi colorați. 

Poartă în ei strălucirea abisală, 

translucidă,  

a celei blazate de masa amorfă 

a iubirilor prozaice. 

  

Prin ochii ei se întrevăd anagrame  

de nume de bărbați 

necuvântate vreodată 

și care vor rămâne mute. 

  

Atinge oglinda cu palma 

și vede cum fiecare deget al ei 

lasă pe sticlă 

mereu amprenta altcuiva. 

  

Cuvântează în tăcere  

într-o limbă ciudată, 

mereu sub semnătura altcuiva. 

  

E ora unu și un pic,  

Iar bărbatul din oglindă zâmbește.  

  

Bărbatul din oglindă nu mai are ochi colorați. 

Poartă în ei strălucirea mefistofelică, 

translucidă,  

a celui blazat de masa amorfă 

a iubirilor prozaice. 

  

Prin ochii lui se întrevăd anagrame  

de nume de femeie 

necuvântate vreodată 

și care vor rămâne mute. 

  

Atinge oglinda cu palma  

și vede cum fiecare deget al lui 

lasă pe sticlă 

urma pielii  

mereu a unei alte femei. 

  

Cuvântează în tăcere  

în limba lui, 

sub semnătura plagiată 

mereu de către o altă femeie. 

  

Femeia din oglindă 

face trei pași înapoi între rame 

și privește către bărbatul din oglindă. 

Bărbatul din oglindă se apropie de ea felin 

și îi așează trandafiri albaștri în păr, 

care se reflectă în ochii ei 

albastru translucid. 

  

E ora unu și ceva.  

Ea îl privește abisal, 

El îi zâmbește mefistofelic 

din oglindă.

Orb

Sunt un orb care își imaginează lumina,
estropiat de
metafore
descrise de iezuiți.

Șiruri de giuvaiere abiotice
se întrepătrund prin
macrameurile mele,

mașinal,

precum s-a cuibărit în conștiința Evei
dorul instinctiv al mărului interzis,

precum trădarea purtată
până la ultima cântare a cocoșului,
în care Eu sunt Petru și Iisus.

Nu e la îndemâna oricui
pietatea nostalgiei
necunoscutului.

Séverine

Sunt o haită de leoaice cu pui

pe care le îmblânzești cu vin de Bordeaux 

și le oferi hrană libelulelor,

un fel de cactus siberian 

cu miez de consistența serilor de mai. 

Sunt toate florile burgundy

cusute în mătase albă,

spoite în griuri wagneriene 

și pasteluri nocturne de Chopin,

cancerul inelelor saturniene 

și canicula dinaintea ploilor din Amazon. 

Sunt apăsarea turnului din Pisa 

și trufia fiordurilor norvegiene, 

iar când urc spre Nord, 

merg cu spatele în pas dichisit, 

și urmăresc mușuroaiele de furnici, 

cu placiditatea patriarhului rus 

și nebunia chirurgului ratat, 

precum un dezertor analfabet 

al cruciadelor. 

Sunt virtutea lui Iuda. 

Il était une fois, 

Se făcea că Séverine adulmeca bărbații 

precum adulmec eu vinul de Bordeaux.