Complexio simplicissima

M-am rătăcit prin mintea-mi de cristal,
în încercarea de-a preţui orice banal.
Un pas mărunt afară din cotidian,

o promenadă spre-ntâi meridian,
m-a afundat mai tare în grobian.
Şi întrebând ce înseamnă să fim vii,

Şi ce înţeleg mărunţii prin a nu mai fi,
mi-au spus:
Câte trăiri încap pe o hârtie,
câte au fost şi câte-o să mai fie,
asta mi-ar arăta cum că aş fi vie.

Şi ce suntem afara lor? am întrebat.
Nimeni nu ştie...

Abscindere

Intotdeauna, ca un nesabuit,

ne-am indepartat de ce am nevoit.
Precum Iisus pe cruce am suferit,
in felul nostru, toti.

Ajungem sa traim precum roboti
si inaintam precum patrate roti,
ne ingrijim de-ai linistii hoti
si ne uitam pe sine.

Ce a fost candva inapoi nu mai vine.
Sa asezam, deci, rotile pe sine.
Sa lumineze ochii drumul spre mai bine.

Sa crestem noi prin a lor piele,
sa rupem ale eului zabrele,
ori sa ne zbatem sa iesim printre ele?

Lasa-ne-vom purtati toti de fiece-si vele.