aseară am visat că sunt Sabina lui Kundera fără
pensulă
iar motanul se alinta de obrazul meu
şi îmi îmbrăţişa stângăcia când mă întristam
încercând să desenez cu vârful arătătorului
'aşa eşti tu!', îmi spunea,
'tu eşti frumoasă doar atunci când eşti stângace'
şi îmi aşeza pe cap pălăria melon
iar eu simţeam că râde de mine
şi că ăsta e destinul meu
de fată fără pensulă
că ăsta e destinul meu
de fată în ciorapi cu elastic şi pălărie melon
desenând trupuri cu mâna
îmi spunea
'nu mai desena, bate-ţi joc!
mai bine scrie o poezie în ciorapi plasă'
iar eu
eu n-am mai înţeles nimic
n-am mai înţeles ce vrea
cred că nici el nu ştia
şi mi-am îmbrăţişat pe cap pălăria cu ochii închişi
căci, de fapt, doar pălăria asta contează
în ea ţin un univers cu miros de portocale şi frezii
care se resoarbe în mine atunci când o port
o pălărie neagră şi plină de păr de pisică
din care motanul refuză să iasă
ca un cadou pe care mi l-a făcut cu inima îndoită
