pe unde
atunci când umbli desculț
cu mintea goală
și pașii în șoaptă
se-ntâmplă minuni
sunt locurile de unde răsare
lumina lui dumnezeu
dumnezeul ăla care nu se supără
că nu l-am “domnit”
sau că l-am pomenit cu literă mică
care și-ar da ultima țoală pentru noi
doar să ne vadă mulțumiți
și când nu ne mai ajunge ce avem
tot se mai caută după ceva
să nu plecăm de la el cu mâna goală
ne face șugubeț cu ochiul
și ne așează-n palmă
capătul unui fir subțire
să ne ținem de el
când nu mai știm de ce ne foim
de ce plângem
când nu mai știm
să umblăm
desculți
pe potecile ude și năclăite cu iarbă
când nu mai știm
s-aruncăm cu nisip în sus deși nu e voie
și să fugim plângând spre brațele mamei
ne dă firul ăsta al credinței
să ne ducem la drum cu el
până când vrem înapoi celălalt capăt
și să ne întoarcă
acasă
în niște locuri de prin sufletul omului
unde se-ntâmplă minuni