Materialele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe.

duminică, 19 martie 2023

pe acolo pe unde nu curg apele

pe acolo pe unde nu curg apele

se înrădăcinează cactuși în turbă fibroasă și nisip

și adorm unul în pintenii celuilalt

îmbrățișați în vechile limbaje ale sufletului

îmbrățișați în tainele care

descuie porțile dintre spațiu și timp

întâlniți acolo unde

nu există nici întristare nici suspin

în tainele șoptite celor care au iubit

și celor care cunosc cântecul lebedei

adorm îmbrățișați până la schimbarea la față

rămânând altfel condamnați să răsară întru eternitate

din turbă fibroasă și nisip

pe acolo pe unde

apele nu curg

acolo unde

lumina vine

numai dacă o primești

joi, 25 august 2022

sunt niște locuri de prin sufletul omului

sunt niște locuri de prin sufletul omului
pe unde
atunci când umbli desculț 

cu mintea goală

și pașii în șoaptă

se-ntâmplă minuni


sunt locurile de unde răsare

lumina lui dumnezeu

dumnezeul ăla care nu se supără 

că nu l-am “domnit”

sau că l-am pomenit cu literă mică

care și-ar da ultima țoală pentru noi

doar să ne vadă mulțumiți 


și când nu ne mai ajunge ce avem

tot se mai caută după ceva

să nu plecăm de la el cu mâna goală

ne face șugubeț cu ochiul

și ne așează-n palmă 

capătul unui fir subțire

să ne ținem de el

când nu mai știm de ce ne foim

de ce plângem

când nu mai știm 

să umblăm

desculți

pe potecile ude și năclăite cu iarbă

când nu mai știm 

s-aruncăm cu nisip în sus deși nu e voie 

și să fugim plângând spre brațele mamei


ne dă firul ăsta al credinței

să ne ducem la drum cu el

până când vrem înapoi celălalt capăt

și să ne întoarcă

acasă

în niște locuri de prin sufletul omului

unde se-ntâmplă minuni


duminică, 15 mai 2022

I hope this poem finds you well

luni e cea mai importantă zi

luni se ordonează rostul lucrurilor pentru toată săptămâna

fiecare știe ce are de făcut


miercuri sistemele înregistrează niveluri înalte de productivitate

ne spunem că va fi

o săptămână bună

tastaturile emană mailuri pline de entuziasm


I hope this e-mail finds you well

s-a rezolvat tot ce ne-am propus luni

pe 25 trimitem fișele de lucru

pe 30 emitem factura

pe întâi se-mparte pâinea


munca înnobilează caractere

munca e cântec de brățară de aur 

care umple tăcerea

traiului 

cu tine însuți


ce bine că

e mereu ceva de făcut


în buzunarul stâng de la sacou 

își ține fiecare ascunsă

aripa de fluture

care-l trezește dimineața

aripa de fluture

care-l trage acasă

în colțul ăla ferit 

unde 

se înrădăcinează în magie


ce bine că

e mereu ceva de făcut

să nu cumva 

să luăm seama 

cum ni se fărâmițează la piept

aripa de fluture

și să ratăm deadline-ul

vineri, 14 decembrie 2018

tăinuita limbă


m-am trezit azi dimineață
am visat ceva despre tăinuita limbă
și îmi amintesc doar că

nu-mi mai aminteam nimic

nu știam să o spun

nu știam

nu mai știam nimic

nu înțelegeam nimic din toate astea

despre ce vorbeam sau despre ce tăceam

mă aflam undeva la jumătatea cuvintelor a credințelor
la periferia a orice e grăit și negrăit
undeva între ce se spune
și ce rămâne de nespus

am mai simțit spre seară că
suntem mereu o poveste de trei
noi și jumătățile noastre dintr-un interval
o trilogie
a destinelor

în care

următorul duce mai departe povara sau bucuria
cuvintelor spuse și nespuse
ale celui dinaintea sa

știam doar că

mai am de stat o vreme

nu pot pleca acum

se vorbește și se tace 
atât de mult

nu pot să plec așa

mai am de stat

să încerc

să pot face pace

între cele două jumătăți din mine
care s-au iubit
s-au iubit fiecare cu cealaltă

cea care vorbea și cea care tăcea
cel ce râdea și cel întristat

mereu printr-o linie punctată

fără să știe
una de alta
unul de altul

s-au iubit
dar n-au știut să-și grăiască
tăinuita limbă

acele cuvinte care sunt sau nu sunt
ale noastre
care ies din noi violent și magic

ca procesul unei nașteri

cuvintele mor sau ies de la sine
neinvitate
neîntrebate
drept pentru care
se răzbună pe noi
născătorii de vorbe
născătorii de tăcere

și ne abrutizează
într-o horă a absurdului
într-o horă a disperării

cuvintele care se opresc în gând sau au rămas negândite 
ori care ne cască gura
într-o menghină și explodează

ne articulează limba ori o paralizează
limba noastră nu e a noastră
n-a fost

cuvintele care ne refulează gândurile de blestem și de căldură și lipsa cuvintelor
atâtea cuvinte spuse și nespuse
fără subsol
fără să se țină de ceva
toate cuvintele astea deopotrivă
dezrădăcinate și înființate
care ne înființează și ne desființează în mod repetat

cuvinte ca niște bice care desenează în urma lor
cicatricile karmice și
micile marile bucurii ale vieții
și a căror origine o căutăm apoi o viață și nu numai
ca pe un pocal sfânt
al sensului
al iertării
al veșniciei

cuvinte care ies din noi
ca un animal sălbăticit în cușcă
care mirosind
sângele îndoielii
smulge zăbrelele învățămintelor despre
cum se trăiește
despre cum să fie bine și
cum să nu fie rău

și se reinventează în alte cuvinte pentru care
nu ne ajunge vreodată viața asta
să ni le închipuim ori să ni le uităm

cuvinte care ne scriu povestea semnată
sub anonimatul oricărei experiențe uitate sau neuitate din viețile noastre

cuvinte spuse și nespuse
deopotrivă apăsătoare și extatice
care navighează de la sine
acest vapor al existenței
al cărei căpitan n-am fost niciodată de fapt
ci oricine a contemplat de pe vas
apa blândă
sau
apa tulbure

al cărei căpitan a fost și n-a fost
oricine și-a amintit ori uitat de călătoria asta
de toate cuvintele și
toate tăcerile
la care a tras cândva cu urechea

cuvinte care împânzesc un catarg putrezit
cuvinte ca o cârmă amorțită
pe care turiștii nu se preocupă să se întrebe
a uns careva azi cârma asta parcă scârțâie un pic
unde ne duce

trăim neîntrebați trăim neîntrebându-ne

despre bucuria invitației sau nerespingerii
pe acest vapor al existenței
cu voia noastră sau fără
un șir al lui fibonacci al cuvintelor bune
al cuvintelor rele

în care orice valoare orice cuvânt
e un soi de trilogie a destinelor
din care fiecare face parte
fără să aibă ceva de spus
ceva de tăcut

ne jucăm de-a capitanul vasului

ne prefacem că știm de unde venim unde ne ducem

așa îmi spun și eu

că o să vă placă sau nu călătoria asta
o să vă spun sau o să vă tac despre asta de la început când urcați la bord la fel când coborâți
și
mai cred că
am păstrat durerea și bucuria amândurora
în oricare trilogie am desenat un punct vreodată

sunt aici

mai stau aici o vreme

nu e ca și cum aș avea de ales

mai am de stat aici

unde să sar de pe vas

altfel

m-aș îneca în adâncimea cuvintelor spuse și nespuse vreodată

și dacă dincolo va fi la fel pentru totdeauna

ar trebui să îmi închipui

și pentru asta

un cuvânt de spus ori de tăcut

în infinitatea celor exprimabile și inexprimabile

în eternitate

încă unul

încă unul

încă unul


marți, 31 iulie 2018

către urechea ta stângă

 uneori sper ca
 măcar de-am fi rămas
 unul cu spatele către celălalt

 dar știu că nu mai e nimic acolo

 poate o bancă goală din titan
 unde mângâi niște fotografii
 din cei mai frumoși ani inventați vreodată

 nici măcar un zid între noi

 poate doar cuvintele astea
 împrăștiate pe jos
 pe care
 tot încerc
 să le ocolesc

 cândva
 poate
 voi reuși să le aspir în mine

 să le mai pot trimite odată
 înapoi
 zâmbind ca o neisprăvită

 către urechea ta stângă

 ultimul te ador

 cu ultimul meu suflu

luni, 16 iulie 2018

și eu fac parte dintre oamenii-copii


și eu fac parte dintre oamenii-copii

mă salut de dimineață cu afectare
și
mă agit precum o pisică la umbre

pentru un șofer afurisit în trafic
sau pentru un amurg pudrat cu nori de vară

dar 
niciodată n-am dumnezeit viața asta    
mai mult decât 
disprețuind-o
 
de parcă n-aș fi și eu
un amărât de chiriaș restant al lumii
care așteaptă așa
la mila unui dumnezeu răbdător
să-l mai țină o vreme aici

până-și găsește în altă parte 
unde să se ducă

duminică, 15 iulie 2018

cel puțin cărțile nu se întristează

un pahar de vin
păzește seara
o veioză urâtă
sub care foșnesc
paginile îngălbenite
ale unor lecturi la care am ajuns
poate prea târziu

atât de târziu
precum la întâlnirea
cu un băiat care mi-a plăcut
și care m-a așteptat mult
iar eu i-am sosit
cu sufletul
încă nedichisit
așa cum nu se cuvine
să faci cunoștință

cel puțin cărțile nu se întristează
atunci când le regăsești
după multă vreme
ca pe un prieten pe care 
nu l-ai mai întrebat ce face
de la ultima ta
dezamăgire