Materialele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe.

miercuri, 25 august 2010

Film prost în reluare



mi-a rămas carnea ta sub unghii,
de pe când topeam şi picăturile de sudori în 7 minute.

am vrut s-o amestec toată cu pământ, dar striga pielea mângâiată de chip trist, pe ea să n-o mânjesc. n-am dreptul ăsta,
viespe iubit de buze pline.

ascund sub unghii amprentele ei,
cam cum mi te-ascunde ea în mărgăritare după geană;

eu am sa rămân în apă rece să mă curăţ de temperatură.
ochii sticloşi prea încălziţi plesnesc în cioburi şi nu vreau să mai rănesc pe nimeni.

şi încă ceva: eu nu te ascund.
te păstrez la vedere să mi te împrăştie vântul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu