împreună suntem o pădure de noiembrie
toată toamna asta de afară
curge din noi
şi ne îmbrăţişează înapoi
într-o ceaţă naivă şi cinică
precum un orfan crescut pe maidan
vezi cum toate uscăturile noastre
s-au împrăştiat pe jos
în văzul tuturor
şi nu le putem ascunde
sunt jos la rădăcinile noastre
iar oamenii zâmbesc când se uită la noi
şi strivesc sub tălpi toate frânturile noastre
intră peste noi că într-o casă veche
care îi invită pe toţi
şi uite, devin nostalgici
şi se îmbrăţişează obscen
în văzul nostru
opreşte-i tu, căci eu nu pot să mă satur de ei
şi mă fac nefericită
iată-i
se iubesc fără ruşine
între ramurile noastre uscate
iată cum
zâmbetul lor
stoarce toată toamna din noi
şi ne face
mai frumoşi şi mai trişti
decât o pădure de noiembrie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu