tataie iubea să
cuprindă orașul
cu bicicleta lui
roșie cu pete de rugină și ghidoane bicolore
și ne aducea zâmbind
înghețată și ciocolată cu rom
purta în ochii albaștri asemenea văpăi...
iar când pleca
dimineața pe bicicleta lui roșie
să-și uite viața
prin vreo cârciumă
venea înapoi un
pic mai întristat
iar când nu a mai
plecat
tataie tăcea
toată liniștea din
vie
se pierdea în
curte pe poteca dinspre pruni
cu vesta lui maro
din lână
împletită
morocănos de mamaie
și parcă nu s-ar
mai fi întors vreodată
dar se întorcea
mereu la noi
cu gutuie și
prune
și când ne săruta
cu drag
ne lăsa semn pe
obraz toată inima lui mare
și purta-n ochi
asemenea văpăi...
și a tăcut prin
lume puțin câte puțin
până într-o
după-amiază când
a adunat toată copilăria
noastră de la vie
într-o traistă de
cârpă
agățată de
ghidonul de la bicicleta lui roșie cu pete de rugină
și-a așezat pe
părul scurt și cărunt căciula de astrahan gri
și a plecat așa
tăcut pe străduțe nămolite
călăre pe
bicicleta lui roșie cu pete de rugină
purtând în ochi asemenea văpăi
sus sus
de unde ne
va tăcea surâzând
pentru totdeauna
(bunicului meu,
Vasile)
