bicicleta lui roșie cu pete de rugină

 tataie iubea să cuprindă orașul  

 cu bicicleta lui roșie cu pete de rugină și ghidoane bicolore 

 și ne aducea zâmbind

 înghețată și ciocolată cu rom 

 purta în ochii albaștri asemenea văpăi...

  

 iar când pleca dimineața pe bicicleta lui roșie 

 să-și uite viața prin vreo cârciumă 

 venea înapoi un pic mai întristat 

  

 iar când nu a mai plecat 

 tataie tăcea 

 toată liniștea din vie 

 se pierdea în curte pe poteca dinspre pruni 

 cu vesta lui maro din lână 

 împletită morocănos de mamaie 

 și parcă nu s-ar mai fi întors vreodată 

 dar se întorcea mereu la noi  

 cu gutuie și prune 

  

 și când ne săruta cu drag 

 ne lăsa semn pe obraz toată inima lui mare 

 și purta-n ochi asemenea văpăi... 

  

 și a tăcut prin lume puțin câte puțin  

 până într-o după-amiază când 

 a adunat toată copilăria noastră de la vie  

 într-o traistă de cârpă  

 agățată de ghidonul de la bicicleta lui roșie cu pete de rugină  

 și-a așezat pe părul scurt și cărunt căciula de astrahan gri  

 și a plecat așa tăcut pe străduțe nămolite  

 călăre pe bicicleta lui roșie cu pete de rugină

 purtând în ochi asemenea văpăi

 sus sus 

 de unde ne va tăcea surâzând 

 pentru totdeauna 

  

 (bunicului meu, Vasile)