m-am trezit azi dimineață
am visat ceva despre tăinuita limbă
și îmi amintesc doar că
nu-mi mai aminteam nimic
nu știam să o spun
nu știam
nu mai știam nimic
nu înțelegeam nimic din toate astea
despre ce vorbeam sau despre ce tăceam
mă aflam undeva la jumătatea cuvintelor
a credințelor
la periferia a orice e grăit și negrăit
undeva între ce se spune
și ce rămâne de nespus
am mai simțit spre seară că
suntem mereu o poveste de trei
noi și jumătățile noastre dintr-un
interval
o trilogie
a destinelor
în care
următorul duce mai departe povara sau
bucuria
cuvintelor spuse și nespuse
ale celui dinaintea sa
știam doar că
mai am de stat o vreme
nu pot pleca acum
se vorbește și se tace
atât de mult
nu pot să plec așa
mai am de stat
să încerc
să pot face pace
între cele două jumătăți din mine
care s-au iubit
s-au iubit fiecare cu cealaltă
cea care vorbea și cea care tăcea
cel ce râdea și cel întristat
mereu printr-o linie punctată
fără să știe
una de alta
unul de altul
s-au iubit
dar n-au știut să-și grăiască
tăinuita limbă
acele cuvinte care sunt sau nu sunt
ale noastre
care ies din noi violent și magic
ca procesul unei nașteri
cuvintele mor sau ies de la sine
neinvitate
neîntrebate
drept pentru care
se răzbună pe noi
născătorii de vorbe
născătorii de tăcere
și ne abrutizează
într-o horă a absurdului
într-o horă a disperării
cuvintele care se opresc în gând sau au
rămas negândite
ori care ne cască gura
într-o menghină și explodează
ne articulează limba ori o paralizează
limba noastră nu e a noastră
n-a fost
cuvintele care ne refulează gândurile de
blestem și de căldură și lipsa cuvintelor
atâtea cuvinte spuse și nespuse
fără subsol
fără să se țină de ceva
toate cuvintele astea deopotrivă
dezrădăcinate și înființate
care ne înființează și ne desființează în mod repetat
cuvinte ca niște bice care desenează în
urma lor
cicatricile karmice și
micile marile bucurii ale vieții
și a căror origine o căutăm apoi o viață
și nu numai
ca pe un pocal sfânt
al sensului
al iertării
al veșniciei
cuvinte care ies din noi
ca un animal sălbăticit în cușcă
care mirosind
sângele îndoielii
smulge zăbrelele învățămintelor despre
cum se trăiește
despre cum să fie bine și
cum să nu fie rău
și se reinventează în alte cuvinte
pentru care
nu ne ajunge vreodată viața asta
să ni le închipuim ori să ni le uităm
cuvinte care ne scriu povestea semnată
sub anonimatul oricărei experiențe
uitate sau neuitate din viețile noastre
cuvinte spuse și nespuse
deopotrivă apăsătoare și extatice
care navighează de la sine
acest vapor al existenței
al cărei căpitan n-am fost niciodată de
fapt
ci oricine a contemplat de pe vas
apa blândă
sau
apa tulbure
al cărei căpitan a fost și n-a fost
oricine și-a amintit ori uitat de
călătoria asta
de toate cuvintele și
toate tăcerile
la care a tras cândva cu urechea
cuvinte care împânzesc un catarg
putrezit
cuvinte ca o cârmă amorțită
pe care turiștii nu se preocupă să se
întrebe
a uns careva azi cârma asta parcă
scârțâie un pic
unde ne duce
trăim neîntrebați trăim neîntrebându-ne
despre bucuria invitației sau
nerespingerii
pe acest vapor al existenței
cu voia noastră sau fără
un șir al lui fibonacci al cuvintelor
bune
al cuvintelor rele
în care orice valoare orice cuvânt
e un soi de trilogie a destinelor
din care fiecare face parte
fără să aibă ceva de spus
ceva de tăcut
ne jucăm de-a capitanul vasului
ne prefacem că știm de unde venim unde
ne ducem
așa îmi spun și eu
că o să vă placă sau nu călătoria asta
o să vă spun sau o să vă tac despre asta
de la început când urcați la bord la fel când coborâți
și
mai cred că
am păstrat durerea și bucuria amândurora
în oricare trilogie am desenat un punct
vreodată
sunt aici
mai stau aici o vreme
nu e ca și cum aș avea de ales
mai am de stat aici
unde să sar de pe vas
altfel
m-aș îneca în adâncimea cuvintelor spuse
și nespuse vreodată
și dacă dincolo va fi la fel pentru
totdeauna
ar trebui să îmi închipui
și pentru asta
un cuvânt de spus ori de tăcut
în infinitatea celor exprimabile și
inexprimabile
în eternitate
încă unul
încă unul
încă unul
