Nota 7 (part one)

Lasa-ma sa scriu.
Lasa-ma sa scriu rahaturi despre care stiu ca te nu te intereseaza, pentru ca sunt scrise pe inca unul din miile de bloguri. E dreptul meu, e gratis si e fun si vreau sa urlu in momentul asta mut, in scris, despre ele, pentru ca ma agaseaza.
Lasa-ma sa scriu rahaturi despre care stiu ca te nu te intereseaza, dar iti starnesc curiozitatea numai prin simplul fapt ca ti-am spus inainte ca nu te-ar interesa.
Lasa-ma sa scriu un articol de blog despre detaliile care fac diferenta.

Despre detaliile care ne stampileaza cu note: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10 si fatidica nota 7.

OK, bun. Pe la 14 ani poate ai chiulit prima oara intr-un anume bar de nota 8 din oraselul plin de zmei de nota 6. Pe peretii barului sa spunem ca erau multe bannere. Printre altele, un anume afis ar cuprinde un text de nota 10 care iti sare in ochi: I'd rather die of first than drink from the cup of mediocrity.

La o adica, esti prea verde ca sa intelegi mare lucru din mesaj. Poate asta te-a indracit mai tare sa iti aprinzi o tigara in bar, ca sa fii "smecher" de 10. Poate erai destul de mare in pretentii de la sinele tau si perseverent in ce activai incat sa ajungi nevoit sa iti pui problema asta vreodata si, deci, te gandeai ca e pus (mesajul) pentru basinosi. Era si pentru testoasa, era si pentru iepure, tu stii mai bine unde te incadrai.

Poate urma sa ajungi un foarte bine pregatit speolog ori carturar sau doar un dobitoc care nu citeste decat "pagina 5" si alcoolemia de pe cutia de bere.

Aveai sa iti dau seama de toate astea niste ani mai tarziu.
Si ajungi inevitabil la varsta aia la care nu prea mai tine cu spartul telefoanelor, cu pumni in pereti, baute si dat vina pe tot felul de zei pentru cacaturile in care calci pentru ca privesti inainte fara sa te uiti din cand in cand in jos. Tu vezi in ansamblu si n-ai nevoie.

Pentru castelele din carti de joc pe care le construiesti cu migala si muuulta rabdare, fara sa inchizi fereastra cand afara bate vantul. Pentru secundele in care ai preferat sa fumezi o tigara fara sa raspunzi la telefon, iar cand vrei sa suni inapoi, nu mai are cine sa iti raspunda. Cand celor mai semnificativi pentru tine nu le mai poti spune asta pentru ca nu mai exista. Cand n-ai traversat strada cu atentie, cand ai condus prea repede, cand ai mintit degeaba, cand ai baut prea mult, cand... etc.
Toate astea, in general, deoarece:
1) CHIAR EXISTA UN TIMP PENTRU TOATE! Vorba "Mai bine mai tarziu decat niciodata" e o mizerabila consolare mediocra pentru fatalisti si indecisi.
2) NU ITI IEI NISTE MASURI DE PRECAUTIE, aparent, mai mult sau mai putin necesare. In esenta, ABSOLUT NECESARE.
Nu ti-ai luat masuri, nu ai scuza. Ti-ai luat masuri mediocre, worst.

La punctul (1) nu voi insista pentru ca au dezbatut alti luminati tema asta destul pe hi5, vis a vis de textul "Am invatat" al regretatului Octavian Paler. Sunt convinsa ca toate galetile de 13 ani din ziua de azi au inteles ca intr-adevar, exista un timp pentru toate, la fel de bine ca si mamicile lor de pe neogen.
Vreau doar sa precizez aici ca desi exista un timp pentru toate, timpul ala nu e pentru toate deodata, ci pe rand si respectand o anumita ordine. Asta pentru cele mici. Pentru stafidele porno, timpul ala curge si iti cam schimba posibilitatile, indiferent de numarul de kilograme de botox injectate.

Pentru punctul (2), ehh... voi povesti in episodul urmator ca sa nu scriu prostii din plictiseala si, oricum, daca lungesc prea mult articolul asta, devine el insusi prea plictisitor.