Fericirea

Fericirea nu are o sursa specifica, e simpla absenta a suferintei. Iar asta e doar o consecinta a egoismului uman.
In asta consta mizeria noastra. Solutiile problemelor sunt nemultumitoare nu pentru ca nu ar fi corecte, din contra. Ii fac mizerabili pe cei care le ating tocmai prin certitudinea solutiei.
Vai de cei apti de a solutiona dileme. Sunt mult prea mandri pentru a se abtine de la rezolvarea lor.

Inteligenta poate fi atat de repulsiva pentru oameni cateodata...

Daca optimismul este cheia succesului pentru mase, pentru cei mai inzestrati cu duhul ramane un simplu rahitism intelectual (Adrian Suciu, scriitor). Si atunci, daca nu reusesti sa te adaptezi unui ambient mediocru, automat ori/si mecanic vei fi respins de catre societate, prin stigmatizarea cu pecetea vesnicului necajit.

Pentru aceea ca, din pacate, esti apt sa constientizezi limita umana, iar asta te transforma intr-un damnat. Inaptii se numesc inapti tocmai pentru ca nu au posibilitatea sa disece dincolo de pura perceptie si gandirea superficiala si, astfel, niciodata nu se vor izbi de aceste ziduri. Pentru ca, in ciuda aptitudinilor tale, nu poti oferi reteta satisfactiei supreme.

Pentru aceea ca, desi detinem instrumentele necesare identificarii unor surse si a unor producte finale, nu posedam capacitatea valorificarii acelor resurse, respectiv mijloacele de realizare a scopului final: fericirea.

Pentru aceea ca nu stim cum sa traim spre a fi cu adevarat fericiti.

Mai sunt printre noi si mizerabilii absoluti, care traiesc bine in mizeria lor pentru ca nu au constiinta unei alte realitati decat propria mizerie si se complac in ea. Ori au constiinta altei realitati, dar o refuza cu desavarsire, imbratisand cu frenezie mizeria propriei persoane.
In fapt, ei sunt, poate, singurii oameni fericiti.