Sunt un orb care își imaginează lumina,
estropiat de
metafore
descrise de iezuiți.
Șiruri de giuvaiere abiotice
se întrepătrund prin
macrameurile mele,
mașinal,
precum s-a cuibărit în conștiința Evei
dorul instinctiv al mărului interzis,
precum trădarea purtată
până la ultima cântare a cocoșului,
în care Eu sunt Petru și Iisus.
Nu e la îndemâna oricui
pietatea nostalgiei
necunoscutului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu