În cameră ticăie mărunt ceasul
fiecare
turist din viața ta.
Astăzi, ai
putea iubi cu adevărat
pentru prima
și ultima oară
pe oricine
doar să nu-ți
rămâi familie.
N-ai permis
nimănui, niciodată,
să-ți intre
în cameră
fără să-ți
bată întâi la ușă de două-trei ori,
iar oamenii
nu bat la ușă mai mult de o dată.
Prietenii tăi
pleacă din țară
și nu mai
țineți legătura
dintr-un fals simț al datoriei
față de
spațiul necesar
noilor lor
începuturi.
Bărbații care
își scot verigheta
înainte să te
cuprindă
o strecoară
lângă fotografia din portofel
când mergi la
baie
și nu o uită
la tine.
Copiii cărora
le zâmbești prin parcuri
își caută
temători mama.
Maidanezii pe
care îi hrănești în fața blocului
rămân ai
blocului.
Vecinii tăi
mor unul câte unul,
de parcă
viețile lor ar fi niște
misiuni de
adus la îndeplinire
de către un
angajat de corporație.
Fiecare
ticăit de ceas
apasă pe
umeri
ca și cum ai
purta din obligație
o pereche de
cercei urâți
primiți
cadou.
Singurătatea
e musca ce bâzâie prin cameră
atunci când
ți-e somn.
Buna Oana. Poezia e OK, nu la fel de OK ca altele de mai jos (unele mi s-au parut chiar reusite), dar din alt motiv postez commentul - nu am reusit sa depasesc constructia din primele doua versuri. Iar Cristina insista ca esti grammar nazi, si ca ai vrut sa zici ceva, nu sunt o alaturare intamplatoare. Ce inseamna, si cum se citesc versurile?
RăspundețiȘtergereÎn cameră ticăie mărunt ceasul
fiecare turist din viața ta.
Salve, Cosmin
Buna, Cosmin. In primul rand, multumesc pentru vizita pe blog, precum si pentru feedback! Cu privire la versurile mentionate, am transformat, ca licenta poetica, verbul intranzitiv "a ticai" intr-unul tranzitiv, determinat de complementul direct "turist". "A ticai" nu poate fi determinat decat de un completement indirect sau circumstantial, probabil de-aia nu a sunat ok sau romaneste... Am facut, practic, un artificiu literar, prin care ticaitul ceasului devine o forma de contabilizare metaforica a tuturor celor care vin si pleaca din viata noastra, la fel ca secundele, adica imediat. In aceeasi ordine de idei, la nivel poetic, am masurat timpul printr-o unitate de masura neconventionala, respectiv prin persoanele cu care nu dezvoltam legaturi durabile sau, daca se intampla, la un moment dat, dispar, din diverse motive (ei, noi, context) si ramanem cu ticaitul ceasului, care ne aminteste de ei cand suntem singuri.
RăspundețiȘtergereSper ca ai inteles acum ce am vrut sa zic. :)
OK, am inteles ce ai vrut sa spui, si nu vreau sa fiu mai grammar nazi decat e cazul (chiar in timp ce scriu asta suntem la ora de dezbatere cu Cristina), dar trebuie sa iti spun ca ideea e buna, insa exprimarea ei e posibil sa o faulteze, si lumea sa nu inteleaga (si nu pentru ca nu are imaginatie artistica, ci pentru ca nu e usor de inteles in sine.
ȘtergereMi se pare ca pentru un artificiu asa pretentios - si nu ma intelege gresit, este pretentios si mi se pare ca are in spate cea mai ingenioasa idee din poezia asta - modul in care il pui in fraza e esential, altfel patesti ca noi, ca ne uitam unu la altul lung si degeaba, si am zis wtf, primele versuri strica poezia.
Cred ca - in camera ceasul ticaie marunt fiecare turist din viata ta - are mult mai multe sanse sa induca ideea de obiect al ticaitului - turistul, si subiect al ticaitului - ceasul. Ceasul ticaie turistii din viata ta, el ii ticaie pe ei - structura logica e asa in mod intuitiv, si atunci ai o seansa.
Altfel, eu alimentara sa vreau la merg. E ok, se cam intelege, da nu prea :)
Keep up the creative writing,
C