ce cauți tu aici

Prietene, pasămite tu ești dintre cei

care mor de mai multe ori

în viețile femeilor,

iar acum

te încăpățânezi

s-apuci să mori

măcar o dată

și în garsoniera asta mică

în care oricum abia încap pernele mele

ca să te mai strecori și tu pe aici.

 

Știu că vrei să te-mprăștii în sufletul meu

și pe canapeaua mea

unde vrei să te naști din nou

când vii la mine 

privindu-mă cu ochii mai pustii

decât un ospiciu părăsit 

de toți nebunii lumii

și respirând sacadat 

prin inelarul cu stază

pe care l-ai legat cu o sfoară roșie

ca pe o cravată legată cu stângăcie

care te sufocă și

al cărei nod nu îl mai poți desface

fără să-l tai.

 

Ți-ai pus în minte acest capriciu

de a nu uita nimic aici după care să revii

doar ca să te poți întoarce iar și iar,

ca un nor de octombrie deasupra mea

care nu se mai risipește odată

și care își păstrează ploaia pentru sine

cu demnitatea

zilelor de duminică

doar să apuci să mori măcar o dată

și aici 

în mine 

în garsoniera asta mică,

după ce ai ieșit pe ușă fără să te uiți în urmă,

doar ca să te poți întoarce iar și iar

fără să înțeleagă vreunul dintre noi 

ce cauți tu aici.