La Dunăre am alergat

La Dunăre am alergat, în cuib dospit de începuturi.
Fugisem să ne ascundem de furnici
şi le-ai momit cu un colţ de pâine.

Ne jucam cu pui de câine, ştiu bine,
şi-apoi am înecat Soarele în Dunăre împreună. Ce mai râdeam!
Şi când s-a întunecat am facut foc de tabără din putregai
şi-am aruncat peste el nume de Duminică şi de sfârşit
şi săreau scântei şi-aşa lumină am făcut amândoi...

Şi pe când trosnea lumea sub flăcări m-ai sărutat pe frunte
şi atunci ne-am prefăcut în praf de stele şi ne-am înălţat într-un trup până la sud-vest de Lună.
Aşa de fericiţi eram.

Feriţi eram şi de Dumnezeu şi tu păstrai în buzunar firimituri de pâine.

Film prost în reluare

mi-a rămas carnea ta sub unghii,
de pe când topeam şi picăturile de sudori în 7 minute.

am vrut s-o amestec toată cu pământ, dar striga pielea mângâiată de chip trist, pe ea să n-o mânjesc. n-am dreptul ăsta,
viespe iubit de buze pline.

ascund sub unghii amprentele ei,
cam cum mi te-ascunde ea în mărgăritare după geană;

eu am sa rămân în apă rece să mă curăţ de temperatură.
ochii sticloşi prea încălziţi plesnesc în cioburi şi nu vreau să mai rănesc pe nimeni.

şi încă ceva: eu nu te ascund.
te păstrez la vedere să mi te împrăştie vântul.

Statements of ordinary

Despre apa si ulei. Nu se amesteca niciodata.
Despre aritmetica. 1+0=0 sau 1+0=-1 sau 1+0=2. Exceptional, 1+1=3.
Despre copilul care pluteste in mizeria din fiecare Eu.
Despre gheata. Daca apa este sursa vietii, inghetam de prea multa viata.
Despre fluiditate. Oamenii flexibili se risipesc in fiecare nou.
Despre voce. Cati MHz are un sentiment?
Despre orgoliu. Cat de inalta e scara de urcat pentru un om mandru pentru a se putea privi in oglinda ochilor celor modesti?
Despre vreme. Cat de lasciva e briza puterii?
Despre minciuna. Cat de mincinos poate fi un adevar spus in contextul potrivit?
Despre frumos. Mirosul ploii.
Despre dezastru. Sa nu ai un prieten imaginar.
Despre fericire. Cand copilul tau iti recita prima oara o poezie de "Ziua Mamei".
Despre iertare. Cand nu mai ai nevoie sa ii vorbesti celui inaintea caruia iti pierea glasul de ura.
Despre Dumnezeu. Prietenul imaginar cu cei mai lati umeri, cutie mereu plina cu servetele si avand mereu un semn bun in maneca.
Despre bani. De sarbatori, beneficiem de un discount generos la raionul de imbratisari.
Despre sinceritate. Un animal moare in fata crucii stapanului sau.
Despre iubire. 1+1=1.

Complexio simplicissima

M-am rătăcit prin mintea-mi de cristal,
în încercarea de-a preţui orice banal.
Un pas mărunt afară din cotidian,

o promenadă spre-ntâi meridian,
m-a afundat mai tare în grobian.
Şi întrebând ce înseamnă să fim vii,

Şi ce înţeleg mărunţii prin a nu mai fi,
mi-au spus:
Câte trăiri încap pe o hârtie,
câte au fost şi câte-o să mai fie,
asta mi-ar arăta cum că aş fi vie.

Şi ce suntem afara lor? am întrebat.
Nimeni nu ştie...

Abscindere

Intotdeauna, ca un nesabuit,

ne-am indepartat de ce am nevoit.
Precum Iisus pe cruce am suferit,
in felul nostru, toti.

Ajungem sa traim precum roboti
si inaintam precum patrate roti,
ne ingrijim de-ai linistii hoti
si ne uitam pe sine.

Ce a fost candva inapoi nu mai vine.
Sa asezam, deci, rotile pe sine.
Sa lumineze ochii drumul spre mai bine.

Sa crestem noi prin a lor piele,
sa rupem ale eului zabrele,
ori sa ne zbatem sa iesim printre ele?

Lasa-ne-vom purtati toti de fiece-si vele.

Intamplare dintr-o iarna

Am gasit o piatra, nu foarte mare, in zapada, intr-o superba seara de iarna. Am vazut-o speciala pentru ca sarea in ochi dintre nameti si, din entuziasm, nu am cautat si altele care, poate ar fi fost cu adevarat deosebite nu fata de zapada, ci printre alte pietre, pe care nu le puteam observa sub patura de nea, decat cautate. Aveam nevoie de ceva mic, simbolic si special, caruia sa ii transmit toate gandurile mele bune si care sa imi aduca bine, in schimb.
Am ridicat piatra, am curatat-o si am inceput sa o port cu mine, atribuindu-i caracteristicile unui talisman care m-ar putea transforma in mai bine.
Am innobilat-o cu cele mai frumoase trasaturi, o vedeam sculptata. Adesea multi care mi-au vazut piatra mi-au spus ca forma ei bruta ma poate rani, avand marginile ascutite. Intr-adevar, nu o data m-am zgariat singura cu propriul talisman, pe care il purtam la gat, atarnat de un fir din piele de caprioara. Iar cei care imi vedeau zgarieturile preferau sa ma eticheteze ironic ca fiind masochista prin asta. Nimeni nu a fost capabil sa inteleaga ca, ranindu-ma cateodata, simteam ca pietricica mea inca imi sta atarnata la gat, nu ca o povara, ci ca o parte din mine. Stiam astfel ca e inca acolo si ca nu am pierdut-o. Alteori simteam zgarieturile ca pe niste apostrofari spre a fi din ce in ce mai buna pe viitor.
Din motive pe care nici eu inca nu mi le cunosc prea bine am preferat sa atribui pietricelei de la gat toate reusitele mele succedate momentului in care m-am atasat de ea. Si poate din aceleasi motive mi-am justificat esecurile survenite dupa ce, intr-o zi, satula de semnele ramase in jurul gatului de la talismanul meu, m-am hotarat sa rup firul din piele de caprioara si sa arunc in urma mea pietricica. Ma gandeam ca voi gasi o alta piatra norocoasa, care sa ma energizeze, dar care sa nu ma mai raneasca la gat.
De atunci m-am tot impiedicat in calea mea de pietre pretioase oferite. Le-am pastrat pe toate cat sa imi demonstrez ce usor poate fi zgariat finisajul lor, apoi le-am lasat hrana cotofenelor. Niciuna nu a valorat mai mult decat pietricica mea ascutita si speciala, pe care am descoperit-o singura in zapada, intr-o superba seara de iarna. Uneori ma incearca gandul ca am incarcat-o cu atatea ganduri bune, incat le-am aruncat pe toate odata cu ea. Ma gandesc cu teama ca altcineva o poarta acum, incarcata cu toata energia mea. Si imi lipseste, pentru ca inca imi apartine, desi nu o mai posed. Imi lipseste pentru ca a devenit parte din mine.

Punctul 0

Am devenit atemporali, da... nu ne-a mai ramas timp pentru nimic. Nu ne-a mai ajuns pentru ca am incercat sa cream ceva mai durabil decat timpul care ni s-a oferit sa-l avem pentru noi si, ca orice Lucifer care a incercat sa se substituie Absolutului, am cazut mai jos decat pana unde ne permisese Divinitatea sa ne inaltam...