Captivi ai propriei firi, incercam sa ne sustragem eului constrangator, prabusindu-ne in neantul ipocriziei si lovindu-ne atat de tare, incat uitam cine am fost, dar fara sa intelegem sau macar sa aflam cine devenim.
Martori si actori la un bal mascat perpetuu, mereu cu alta costumatie schimbata dupa costumul celuilalt, din diferite motive: dorinta de identificare, interese, imagine etc.
Si din cand in cand, ne impiedicam de cate o masca ce, din variate motive, scapa cuiva de pe ochi si ii dezvaluie identitatea reala. In fond, chiar alegerea mastii tradeaza cel mai adesea adevaratul chip, cand ea nu se pliaza aproape deloc pe trasaturile celui care o poarta si devine astfel grobiana.
Bisericute mici se formeaza in jurul celor care poarta mastile similare ori care au elemente comune, din dorinta de identificare. Inchegarea relatiilor sociale intre ei va presupune purtarea continua a mastilor, altfel ar disparea elementul comun intre actorii respectivi. Si mastile, purtate continuu, irita pentru ca in final sa distruga adevaratul chip al purtatorului, generand dependenta si frustrare.
Totodata purtarea mastilor impiedica formarea unor cercuri create pe considerente comune autentice, existente si nu dezirabile, ce ar asigura atat durabilitatea cercului social, cat si confortul personal al participantilor.
De cand diversitatea a devenit un handicap, in favoarea spiritului de turma?
De ce tindem catre oamenii mascati, ca mai tarziu sa le tragem masca de pe ochi si sa avem surpriza incompatibilitatilor?
Cum identificam o masca de calitate in raport cu un chip autentic?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu