Solitas

Câte guri, atâtea-s mute.
Mii de suflete tăcute
Urlă-ntre bucăţi de piele,
Vorbele ne curg prin vene,
Gânduri ce ne fug prin minte,
Sunete rămân pendinte
Şi privirea aruncată
Către calea neurmată.

Prizonieri ai minţii noastre,
Ascunşi după-oglinzi albastre,
Pustnici printre felinare
Răscolim prin călimare
Cerneluri ce ordonează
Ce sub ochi se desenează
Şi se-aşază pe-o hârtie
Perspectiva de stafie.