Response to a Letter (I vow)

A seeker for a touch. The heartless. An empty box of mind.
The dark and sorrow, the cruel, the madness, the unfair.
A room, the witness dressed in red, where I can always find
The saddest smile smoking, behind cigars, so much despair.

For though you have arrived from lands of burning sand and passion,
You found yourself embraced by so much sorrow and by grief,
And though displaying dark by day and reason,
You fear of sanity, dear scattered, dry, rose leaf.

And still, despite that you keep drowning in emptiness so deep,
And in your voice, you struggle to be silent at no price,
I felt no tender kiss as yours whilst me melting in sleep.
No sweeter words I heard, than yours, exploding sacrifice.

Should you leave me touch your inner self when being one,
In stubbornness of blowing every misery that consumes your belief,
I promise I would take all of your sins upon me, the undone,
To find you at least once in peace, serene and free of grief.

I hope you know, my hand for you was never out of reach
And never be, for I will dare to ever be and never cease,
Your breach to always keep you off the suffering and pain,
Extinguishing your thirst for the tranquility and peace.

To shatter the void that stoned you, to dissipate the rain,
To cover you with such warmth, you were not warned to miss,
To bring you back the balance after the love in vain,

For I am meaningless if not succeed and cease.

And further on, I vow to seek, release, each beam of light,
To cherish your state of mind and soul above the exquisite and art,
And to consume myself in blasting walls that keep you blocked in ever night,
To finally together rest, embraced, into your sealed, stoned heart.

Vanitas

 Răsfoind viața-mi scurtă de foilleton, răsfoind,
 ani trosnesc ca frunzele uscate, și se fac praf;
 praf se face mintea de ziar ieftin și prost.

 Îmi sărut trecutul precum își sărută mama copilul mort.
 Îl strâng în brațe, putrezit de vechime, și-l plâng.
 Îl plâng, nămolesc uscăciunea; de-l usuc, îl preschimb în praf.
 Îl usuc.
 Cu ochi hămesiți, înșfac pe Ieri și-l zdrobesc de marmură rece,
 Și-adulez sadic așchii ce-mi săgeată Martorii la propria-mi zdrobire,
 precum se-mbuibă leoaica tulburată cu pui handicapați.

 Și-alunec cu dor în răspăr, mă-nchin lepădăturii atât de sfânt, încât
 să-mi plesnească trupul în tot atâția atomi,
 și-n tot atâtea săvârșiri să mi se-mprăștie.

 Și-aleg să mă-ngheț prin a-mi da foc cărnii în păcat,
 Să preschimb aura diafană în hoit putred,
 Să-mi fie cugetul palidă camee bătută în marmură roasă de viermi,
 Să dăinuiesc în vineția pustiului, să cad din norul fad și
 să zac infam și toxic ca piatra-iadului în ape,

 Decât să bolesc în mijlociu, filistină spânzurată de Copacul Comun,

 În Scorbura Jumătății-de-Măsură.

La Mc Donalds

Uitase Irene cum e sa mananci singur la Mc Donalds. Trecusera secole de cand nu mai mancase acolo singura, secole. Trecuse mult timp, cam tot atat timp cat sa-ti tunzi parul de trei ori si tot lung sa fie. Trecuse destul timp, pentru o femeie.

Uitase, Irene, cum era sa intrebe straini care ocupa mese cu multe scaune, la fel de singuri ca ea, daca poate sa se aseze acolo, la masa lor, mai la marginea opusa. Nu le trebuia atatea scaune. Nu, nu le trebuia si, chiar daca le-ar fi trebuit, toate mesele mici, single, erau ocupate deja, de cei care se imbarbatasera mai repede decat ea sa iasa in oras si sa manance la Mc Donalds. Singuri. Erau invadate toate mesele necajitilor, iar ei ii era foame si pofta de Mc cu cartofi prajiti; nu mai putea sa astepte sa se elibereze o masa mica si sa oficializeze, astfel, chestii.

Se gandea Irene ca nu are de ce sa deranjeze pe strainul singur de la masa, cat mananca langa el; se va preface mereu ca telefoneaza prieteni care nu raspund la telefon. Asa fac prietenii oamenilor care mananca singuri la Mc Donalds, niciodata nu raspund cand ii suni; sunt neglijenti, ce sa le faci... Oameni ok, dar neglijenti cu telefoanele.

Cand mananci singur la Mc Donalds, meniul vine cu o avalansa de ganduri, din partea casei. Irene numara in minte vreo 3 zile de cand se simtea ca si cand si-ar fi prins degetele la usa: un plici negru de amorteala, local si trecator, dupa care ramasese doar asa cu jena ca fusese atat de idioata incat sa-si prinda mana-n usa. Ce om prost se agata de prag si isi da singur peste mana cu usa? Un om prost care, cum gaseste-o usa, o cracaneaza pana-si crapa degetele-n ea. Vreo trei zile o dusese asa, pana cand, intr-o seara in autobuz, indreptandu-se spre casa de la munca, isi dadu seama ca se despartisera fara sa fi apucat sa viziteze impreuna Observatorul Astronomic. Si fara ca ei sa fi mancat vreodata la spaniol (restaurantul spaniol). Fara ca ea macar sa fi apucat sa ii spuna ca si-ar fi dorit sa mearga acolo, intr-o seara, amandoi, si sa comande Paella. Fara sa fi apucat sa viziteze Istanbulul. Fara sa petreaca cu el o zi intreaga doar dand ture cu metroul prin oras si mazgalindu-se cu glazura de ciocolata pe nas. 

Avusesera doua veri impreuna, si nu initiasera nicio batalie cu pistoale cu apa. Doua ierni, si niciodata nu mersesera la patinaj. Mancase cu el briose, dar nu din acelea cu afine, preferatele lor; doar se confesasera reciproc ca adora briosele cu afine si uite ca nu apucasera sa imparta una.

Si-a dat seama ca nu apucasera nici macar sa manance o inghetata impreuna, in Herastrau. Vazuse cu el lebedele negre de acolo, dar nu le vazuse in timp ce manca inghetata.

Nu mancand o inghetata impreuna.

...............................................................................................................................................

Stare civila

Azi am divortat.

Azi am divortat de sotul meu. Sotul meu a fost prietenul meu, pe care l-am iubit in mod indispensabil.
Azi, m-a lasat sotul meu sa plec din casa noastra. Azi mi-a dat branci afara cu indiferenta lui. Azi, sotul meu nu m-a tras de maneca, cand m-am aruncat peste prag.

Azi, sotul meu nu mi-a dat o palma, atunci cand trebuia; sotul meu nu m-a scuipat in ochi, cand i-am spus ca imi fac bagajul ca sa plec din casa noastra.

Sotul meu nu mi-a dat o palma peste gura cand i-am spus ca vreau sa ne despartim. Sotul meu nu mi-a dat o palma peste fata, atunci cand m-am ratacit in bagajele mele din cutia rosie, pastrata obisnuit in etajera de sub televizorul sau.

Azi, sotul meu m-a lasat sa fac ce vreau.

Azi, mi se pare ca mi-am iubit barbatul atat de mult, incat atunci, cand am iesit din casa lui, parca abia am terminat de gatit o placinta chinuita. Parca am terminat de curatat, intr-un sfarsit, gresia de sub masca chiuvetei din baie sau de sters praful de sub cartile luate gratis la reviste. Parca abia mi-am cumparat o crema de pantofi amanata, pe principiul ca stersul cizmelor cu carpa ajunge ca ele sa luceasca. Desi cizmele mele vadeau lipsa cremei de pantofi.


Azi am divortat. Asa de brusc, incat amantii nostri plang de mila casniciei noastre, ca a mers prost. Atat de rau o dusesem impreuna, sau atat de bine?


Azi, in punga mea cu lucruri pastrate de sotul meu, miroase a camera lui.



Azi am divortat. Inca miros a femeia care te-a trezit de dimineata, sotul  meu.

Te iubesc. Asa cum suntem. Despartiti de noi.

Just a thought

I hid some memories under the dust of ashes,
I simply could not burn those special days,
I barely keep them behind the made-up lashes,
Although you might have found some better ways.

Patience may seem a weapon of the winners,
But such huge crap the faith can be once in a while,
And I've been running out of cigarettes for days now,
And battery runs out each time I want to dial.

Maybe we did not actually share the same cup of the coffee,
But still we were more than just fellows before,
We did not warm those sheets, but heat them;
But tell me you would hold my hand for more.

Downtown in stores they finished all the smiles,
They filled the shelves with alcoholic grimes,
And I often get bored, just like a spoiled child,
Of all the toys, except my teddy bear for dreams.

No extra space is where there's no more than one chair,
Sound waves of a guitar bring no anti-routine vaccine,
One player for a game of chess, who wins, doesn't mean fair,
I still think we would make together a great team.

Unicul adevar absolut este relativul?!

"Cultura noastra sufera dupa nostalgia unului."(Constantin Noica)

ADEVẮR, adevăruri, s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = în realitate, de fapt. 2. Justețe, exactitate. Viitorul a confirmat adevărul calculelor sale. – Lat. ad + de + verum.

Deci, conform DEX, este lipsit de sens a-i alatura notiunii de adevar atributul "absolut". Adevarul obiectiv va ramane, prin definitie, acelasi pentru orice individ. In acest caz devine pleonastica sintagma "adevar absolut".

Pe de alta parte, adevarul relativ va depinde in permanenta de un reper subiectiv la care sa fie raportat, iar relativitatea este opusa, prin natura ei, absolutului.

Privitor la relativism, daca unicul adevar este relativul, atunci nu cumva relativitatea loveste si in unicul adevar? Iar daca relativitatea ramane la randul ei relativa, mai ramane loc pentru vreun adevar?... "absolut"?!

Fericirea

Fericirea nu are o sursa specifica, e simpla absenta a suferintei. Iar asta e doar o consecinta a egoismului uman.
In asta consta mizeria noastra. Solutiile problemelor sunt nemultumitoare nu pentru ca nu ar fi corecte, din contra. Ii fac mizerabili pe cei care le ating tocmai prin certitudinea solutiei.
Vai de cei apti de a solutiona dileme. Sunt mult prea mandri pentru a se abtine de la rezolvarea lor.

Inteligenta poate fi atat de repulsiva pentru oameni cateodata...

Daca optimismul este cheia succesului pentru mase, pentru cei mai inzestrati cu duhul ramane un simplu rahitism intelectual (Adrian Suciu, scriitor). Si atunci, daca nu reusesti sa te adaptezi unui ambient mediocru, automat ori/si mecanic vei fi respins de catre societate, prin stigmatizarea cu pecetea vesnicului necajit.

Pentru aceea ca, din pacate, esti apt sa constientizezi limita umana, iar asta te transforma intr-un damnat. Inaptii se numesc inapti tocmai pentru ca nu au posibilitatea sa disece dincolo de pura perceptie si gandirea superficiala si, astfel, niciodata nu se vor izbi de aceste ziduri. Pentru ca, in ciuda aptitudinilor tale, nu poti oferi reteta satisfactiei supreme.

Pentru aceea ca, desi detinem instrumentele necesare identificarii unor surse si a unor producte finale, nu posedam capacitatea valorificarii acelor resurse, respectiv mijloacele de realizare a scopului final: fericirea.

Pentru aceea ca nu stim cum sa traim spre a fi cu adevarat fericiti.

Mai sunt printre noi si mizerabilii absoluti, care traiesc bine in mizeria lor pentru ca nu au constiinta unei alte realitati decat propria mizerie si se complac in ea. Ori au constiinta altei realitati, dar o refuza cu desavarsire, imbratisand cu frenezie mizeria propriei persoane.
In fapt, ei sunt, poate, singurii oameni fericiti.