Materialele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe.

joi, 25 august 2022

sunt niște locuri de prin sufletul omului

sunt niște locuri de prin sufletul omului
pe unde
atunci când umbli desculț 

cu mintea goală

și pașii în șoaptă

se-ntâmplă minuni


sunt locurile de unde răsare

lumina lui dumnezeu

dumnezeul ăla care nu se supără 

că nu l-am “domnit”

sau că l-am pomenit cu literă mică

care și-ar da ultima țoală pentru noi

doar să ne vadă mulțumiți 


și când nu ne mai ajunge ce avem

tot se mai caută după ceva

să nu plecăm de la el cu mâna goală

ne face șugubeț cu ochiul

și ne așează-n palmă 

capătul unui fir subțire

să ne ținem de el

când nu mai știm de ce ne foim

de ce plângem

când nu mai știm 

să umblăm

desculți

pe potecile ude și năclăite cu iarbă

când nu mai știm 

s-aruncăm cu nisip în sus deși nu e voie 

și să fugim plângând spre brațele mamei


ne dă firul ăsta al credinței

să ne ducem la drum cu el

până când vrem înapoi celălalt capăt

și să ne întoarcă

acasă

în niște locuri de prin sufletul omului

unde se-ntâmplă minuni


duminică, 15 mai 2022

I hope this poem finds you well

luni e cea mai importantă zi

luni se ordonează rostul lucrurilor pentru toată săptămâna

fiecare știe ce are de făcut


miercuri sistemele înregistrează niveluri înalte de productivitate

ne spunem că va fi

o săptămână bună

tastaturile emană mailuri pline de entuziasm


I hope this e-mail finds you well

s-a rezolvat tot ce ne-am propus luni

pe 25 trimitem fișele de lucru

pe 30 emitem factura

pe întâi se-mparte pâinea


munca înnobilează caractere

munca e cântec de brățară de aur 

care umple tăcerea

traiului 

cu tine însuți


ce bine că

e mereu ceva de făcut


în buzunarul stâng de la sacou 

își ține fiecare ascunsă

aripa de fluture

care-l trezește dimineața

aripa de fluture

care-l trage acasă

în colțul ăla ferit 

unde 

se înrădăcinează în magie


ce bine că

e mereu ceva de făcut

să nu cumva 

să luăm seama 

cum ni se fărâmițează la piept

aripa de fluture

și să ratăm deadline-ul