Materialele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere.

joi, 15 februarie 2018

bicicleta lui roșie cu pete de rugină

 tataie iubea să cuprindă orașul  
 cu bicicleta lui roșie cu pete de rugină și ghidoane bicolore 
 și ne aducea zâmbind
 înghețată și ciocolată cu rom 
 purta în ochii albaștri asemenea văpăi...
  
 iar când pleca dimineața pe bicicleta lui roșie 
 să-și uite viața prin vreo cârciumă 
 venea înapoi un pic mai întristat 
  
 iar când nu a mai plecat 
 tataie tăcea 
 toată liniștea din vie 
 se pierdea în curte pe poteca dinspre pruni 
 cu vesta lui maro din lână 
 împletită morocănos de mamaie 
 și parcă nu s-ar mai fi întors vreodată 
 dar se întorcea mereu la noi  
 cu gutuie și prune 
  
 și când ne săruta cu drag 
 ne lăsa semn pe obraz toată inima lui mare 
 și purta-n ochi asemenea văpăi... 
  
 și a tăcut prin lume puțin câte puțin  
 până într-o după-amiază când 
 a adunat toată copilăria noastră de la vie  
 într-o traistă de cârpă  
 agățată de ghidonul de la bicicleta lui roșie cu pete de rugină  
 și-a așezat pe părul scurt și cărunt căciula de astrahan gri  
 și a plecat așa tăcut pe străduțe nămolite  

 călăre pe bicicleta lui roșie cu pete de rugină
 purtând în ochi asemenea văpăi
 sus sus 
 de unde ne va tăcea surâzând 
 pentru totdeauna 
  
 (bunicului meu, Vasile) 





marți, 16 ianuarie 2018

iubirea asta e făcută din lut

iubirea asta e făcută din lut
și când n-o frămânți
se întărește
până se sfarmă


într-un nor galben de praf
în niște pavele mici și urâte
împrăștiate printre pietrele din cișmigiu

și apoi nu-ți mai rămâne decât
să calci din când în când pe acolo unde le-ai lăsat
până când se vor îngropa definitiv
sub pașii tuturor oamenilor care
își spun din casă rușinați și
ținându-se de mână
printre pietrele din cișmigiu

să calci din când în când pe acolo
ca să nu se fi întâmplat
chiar
degeaba

vineri, 2 decembrie 2016

noi suntem celălalt

cred că noi 
am pătruns în lume prin același polen 
adulmecat de mamele noastre din aceeași floare 
dintr-un câmp de la mijlocul drumului 
dintre două spitale de provincie 
  
și că  
tații noștri au fugit speriați de acasă 
în aceeași cârciumă  
unde și-au băut pe rând  
scârba din același pahar ieftin 
  
amândoi știm
atunci când ne ținem de mână 

noi suntem celălalt  
 
poate că înainte să mă nasc 
tu rămăseseși neterminat într-un trup nemort 
iar restul din tine am fost eu 

ne împrăștiasem

și abia acum
ne-am început 


sâmbătă, 11 iunie 2016

cel mai frumos lucru pe care nu l-am avut

 trebuie 
 să mă împrumut cuiva  
 din când în când 
 că să te pot  
 întâlni iar 
  
 de parcă 
 în ochii mei 
 n-ai fi rămas  
 mereu  
 acolo 
  
 ca o paralizie  
 care mă încleștează 
 în singurătate 
  
 poate că 
 până la urmă 
 o să mă dau de tot  
 așa degeaba 
 și nu mă voi mai cere înapoi 
  
 iar tu 
  
 probabil vei fi rămas 
 cel mai frumos lucru 
 pe care nu l-am avut 

luni, 30 mai 2016

în curând n-o să mai am cui să-i mai tac

 în curând
 n-o să mai am cui să-i mai tac
 iar toate cuvintele o să mi se împrăștie pe cearșafuri din cartiere diferite
 și vor rămâne acolo
 ca niște pete uscate care nu se mai curăță

 din tomberoane
 cearșafurile flutură steaguri albe și murdare
 ale împăcării cu tăcerea mea

 în curând pleci și 
 n-o să mai am cui să-i mai tac

duminică, 21 februarie 2016

pălărie melon

aseară am visat că sunt Sabina lui Kundera fără pensulă
iar motanul se alinta de obrazul meu
şi îmi îmbrăţişa stângăcia când mă întristam
încercând să desenez cu vârful arătătorului

'aşa eşti tu!', îmi spunea,
'tu eşti frumoasă doar atunci când eşti stângace'
şi îmi aşeza pe cap pălăria melon
iar eu simţeam că râde de mine
şi că ăsta e destinul meu
de fată fără pensulă

că ăsta e destinul meu
de fată în ciorapi cu elastic şi pălărie melon
desenând trupuri cu mâna

îmi spunea
'nu mai desena, bate-ţi joc!
mai bine scrie o poezie în ciorapi plasă'

iar eu
eu n-am mai înţeles nimic
n-am mai înţeles ce vrea
cred că nici el nu ştia
şi mi-am îmbrăţişat pe cap pălăria cu ochii închişi

căci, de fapt, doar pălăria asta contează
în ea ţin un univers cu miros de portocale şi frezii
care se resoarbe în mine atunci când o port

o pălărie neagră şi plină de păr de pisică
din care motanul refuză să iasă

ca un cadou pe care mi l-a făcut cu inima îndoită

joi, 21 ianuarie 2016

ninge

- priveşte sus!
iată,
toate stelele vin spre noi în frenezie -
îmi spui
în timp ce eu mă ţin de mână şi te ascult

întind chipul spre firişoare luminoase
şi închid ochii cu stele pe gene
îmi alunecă pe buze
fulgi răcoroşi
în timp ce tu îmi explici forma fiecăruia dintre ei

- fiecare fulg e o notă de pian dintr-un concert -
îmi spui
- ascultă -

iar eu ascult cu ochii închişi frânturi mici de cer
în timp ce între noi se aşterne sublim un strat fin de stele
şi devin o coloană difuză de lumină
în care mă topesc
că într-un sărut neîntâmplat



timpul începe să curgă în mine şi devin infinită