Materialele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere.

vineri, 2 decembrie 2016

noi suntem celălalt

cred că noi 
am pătruns în lume prin același polen 
adulmecat de mamele noastre din aceeași floare 
dintr-un câmp de la mijlocul drumului 
dintre două spitale de provincie 
  
și că  
tații noștri au fugit speriați de acasă 
în aceeași cârciumă  
unde și-au băut pe rând  
scârba din același pahar ieftin 
  
amândoi știm
atunci când ne ținem de mână 

noi suntem celălalt  
 
poate că înainte să mă nasc 
tu rămăseseși neterminat într-un trup nemort 
iar restul din tine am fost eu 

ne împrăștiasem

și abia acum
ne-am început 


sâmbătă, 11 iunie 2016

cel mai frumos lucru pe care nu l-am avut

 trebuie 
 să mă împrumut cuiva  
 din când în când 
 că să te pot  
 întâlni iar 
  
 de parcă 
 în ochii mei 
 n-ai fi rămas  
 mereu  
 acolo 
  
 ca o paralizie  
 care mă încleștează 
 în singurătate 
  
 poate că 
 până la urmă 
 o să mă dau de tot  
 așa degeaba 
 și nu mă voi mai cere înapoi 
  
 iar tu 
  
 probabil vei fi rămas 
 cel mai frumos lucru 
 pe care nu l-am avut 

luni, 30 mai 2016

în curând n-o să mai am cui să-i mai tac

 în curând
 n-o să mai am cui să-i mai tac
 iar toate cuvintele o să mi se împrăștie pe cearșafuri din cartiere diferite
 și vor rămâne acolo
 ca niște pete uscate care nu se mai curăță

 din tomberoane
 cearșafurile flutură steaguri albe și murdare
 ale împăcării cu tăcerea mea

 în curând pleci și 
 n-o să mai am cui să-i mai tac

duminică, 21 februarie 2016

pălărie melon

aseară am visat că sunt Sabina lui Kundera fără pensulă
iar motanul se alinta de obrazul meu
şi îmi îmbrăţişa stângăcia când mă întristam
încercând să desenez cu vârful arătătorului

'aşa eşti tu!', îmi spunea,
'tu eşti frumoasă doar atunci când eşti stângace'
şi îmi aşeza pe cap pălăria melon
iar eu simţeam că râde de mine
şi că ăsta e destinul meu
de fată fără pensulă

că ăsta e destinul meu
de fată în ciorapi cu elastic şi pălărie melon
desenând trupuri cu mâna

îmi spunea
'nu mai desena, bate-ţi joc!
mai bine scrie o poezie în ciorapi plasă'

iar eu
eu n-am mai înţeles nimic
n-am mai înţeles ce vrea
cred că nici el nu ştia
şi mi-am îmbrăţişat pe cap pălăria cu ochii închişi

căci, de fapt, doar pălăria asta contează
în ea ţin un univers cu miros de portocale şi frezii
care se resoarbe în mine atunci când o port

o pălărie neagră şi plină de păr de pisică
din care motanul refuză să iasă

ca un cadou pe care mi l-a făcut cu inima îndoită

joi, 21 ianuarie 2016

ninge

- priveşte sus!
iată,
toate stelele vin spre noi în frenezie -
îmi spui
în timp ce eu mă ţin de mână şi te ascult

întind chipul spre firişoare luminoase
şi închid ochii cu stele pe gene
îmi alunecă pe buze
fulgi răcoroşi
în timp ce tu îmi explici forma fiecăruia dintre ei

- fiecare fulg e o notă de pian dintr-un concert -
îmi spui
- ascultă -

iar eu ascult cu ochii închişi frânturi mici de cer
în timp ce între noi se aşterne sublim un strat fin de stele
şi devin o coloană difuză de lumină
în care mă topesc
că într-un sărut neîntâmplat



timpul începe să curgă în mine şi devin infinită

marți, 1 decembrie 2015

Bunica

Bunica a fost un stejar bogat
cu rădăcini adânci ca piciorul podului
cu care ne ţinea la un loc pământul sub picioare
atunci când alunecam departe de casă

în luna mai
bunica ne aduna pe toţi
între tufişuri roz de zmeură
ca să nu ne risipim 
iar iarna în casă mirosea a uscăţele

lângă soba verde
bunica era un altar de sărbători 

bunica a rămas un copac veşted şi demn dintr-o toamna târzie
azi-noapte a împletit ultima frunză
şi ne-a lăsat în urma ei un covor moale şi parfumat
pe care să ne întindem cu toţii atunci când obosim
de dorul ei


(bunicii mele, Nastasia) 

miercuri, 11 noiembrie 2015

toată toamna asta curge din noi

împreună suntem o pădure de noiembrie

toată toamna asta de afară
curge din noi
şi ne îmbrăţişează înapoi
într-o ceaţă naivă şi cinică
precum un orfan crescut pe maidan

vezi cum toate uscăturile noastre
s-au împrăştiat pe jos
în văzul tuturor
şi nu le putem ascunde
sunt jos la rădăcinile noastre

iar oamenii zâmbesc când se uită la noi
şi strivesc sub tălpi toate frânturile noastre
intră peste noi că într-o casă veche
care îi invită pe toţi

şi uite, devin nostalgici
şi se îmbrăţişează obscen
în văzul nostru

opreşte-i tu, căci eu nu pot să mă satur de ei
şi mă fac nefericită

iată-i
se iubesc fără ruşine
între ramurile noastre uscate

iată cum
zâmbetul lor
stoarce toată toamna din noi

şi ne face
mai frumoşi şi mai trişti
decât o pădure de noiembrie