Materialele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere.

sâmbătă, 25 octombrie 2014

oricum nu contează

vouă vă e frig dacă e frig

voi
nu vedeți că
viața asta
vă dă importanță când fuge de voi
și moare puțin câte puțin
când vă legați șireturile
pe la raioanele de reduceri

când vă purtați ulcerele
ca pe un stigmat al înțelepciunii
pe b-dul unirii
prin autobuze murdare
și mașini cu piele roșu passion
voi oamenii frumoși
cu urechile astupate de radio

nu contează

eu oricum voi continua
dimineața când deschid ochii
să ard un chibrit care
se stinge pentru păcatele voastre
că să vă mântuiți voi
și apoi mă voi spăla pe ochi
și vă voi inspira pe nări
atunci când
vorbiți - vorbiți - vorbiți

sunteți o coloană sonoră
dintr-o comedie mută
în care nu se întâmplă nimic

nu contează

pentru mine timpul stă-n loc cu voi
e mereu ora trei și ceva p.m.
am sub tălpi frunze de castani
și mă învelesc într-un pulover de lână
făcut de mamaie
cu care cuceresc lumea
când afară
e o toamnă care își iese din minți
ca o femeie de care te ferești
s-o ții de mână
în fața altor femei

îmi spuneți că
o să mor de foame într-o zi
că în loc să învăț pentru examenul vostru
care îmi dă rost
scriam asta
care nu contează nici ea

dar

e ceva
pentru mine
care îmi ține de cald
când e frig afară
și voi nu vedeți nimic


joi, 23 octombrie 2014

ce cauți tu aici

Prietene, pasămite tu ești dintre cei
care mor de mai multe ori
în viețile femeilor,
iar acum
te încăpățânezi
s-apuci să mori
măcar o dată
și în garsoniera asta mică
în care oricum abia încap pernele mele
ca să te mai strecori și tu pe aici.
 
Știu că vrei să te-mprăștii în sufletul meu
și pe canapeaua mea
unde vrei să te naști din nou
când vii la mine 
privindu-mă cu ochii mai pustii
decât un ospiciu părăsit 
de toți nebunii lumii
și respirând sacadat 
prin inelarul cu stază
pe care l-ai legat cu o sfoară roșie
ca pe o cravată legată cu stângăcie
care te sufocă și
al cărei nod nu îl mai poți desface
fără să-l tai.
 
Ți-ai pus în minte acest capriciu
de a nu uita nimic aici după care să revii

doar ca să te poți întoarce iar și iar,
ca un nor de octombrie deasupra mea
care nu se mai risipește odată
și care își păstrează ploaia pentru sine
cu demnitatea
zilelor de duminică

doar să apuci să mori măcar o dată
și aici 
în mine 
în garsoniera asta mică,
după ce ai ieșit pe ușă fără să te uiți în urmă,

doar ca să te poți întoarce iar și iar

fără să înțeleagă vreunul dintre noi 
ce cauți tu aici.




marți, 7 octombrie 2014

O poezie

Încă mă mai găsesc ascultându-te
când sunt singură
precum aș asculta un cor scandinav
 
și privesc cu ochi mici
și urechile ciulite
cum îmi povestești dintr-un portativ cu mulți bemoli
din care nu pricep nimic
și nici nu vreau
apoi mă răzgândesc și
iar nu mai vreau
și tot așa
 
căci fiecare consoană a ta
reverberează în mine
curios de apăsat
precum cercurile unui lac
din cel mai uitat parc din lume
atins de prima frunză uscată
care cade la sfârșit de august.
 
Iar frunza asta uscată se descompune
și se face una cu mâlul de pe fundul apei
și sfârșește tocată de toți viermii
falsei priceperi.
 
Și, uite,
de-aia mi-e teamă: că-ntr-o zi
voi găsi o explicație pentru toți bemolii
din corul tău scandinav
și nu te voi mai asculta
când sunt singură
și va rămâne iar liniștea aia
 
de care îți spuneam
înainte să-ncepi să vorbești peste ea.

luni, 28 iulie 2014

Ticăit

În cameră ticăie mărunt ceasul 
fiecare turist din viața ta.
 
Astăzi, ai putea iubi cu adevărat 
pentru prima și ultima oară
pe oricine
doar să nu-ți rămâi familie.
 
N-ai permis nimănui, niciodată,
să-ți intre în cameră
fără să-ți bată întâi la ușă de două-trei ori,
iar oamenii nu bat la ușă mai mult de o dată.
 
Prietenii tăi pleacă din țară
și nu mai țineți legătura 
dintr-un fals simț al datoriei
față de spațiul necesar 
noilor lor începuturi.
 
Bărbații care își scot verigheta
înainte să te cuprindă
o strecoară lângă fotografia din portofel
când mergi la baie
și nu o uită la tine.
 
Copiii cărora le zâmbești prin parcuri
își caută temători mama.

Maidanezii pe care îi hrănești în fața blocului 
rămân ai blocului.
 
Vecinii tăi mor unul câte unul,
de parcă viețile lor ar fi niște 
misiuni de adus la îndeplinire
de către un angajat de corporație.

Fiecare ticăit de ceas
apasă pe umeri
ca și cum ai purta din obligație 
o pereche de cercei urâți
primiți cadou.

Singurătatea e musca ce bâzâie prin cameră 
atunci când ți-e somn. 

miercuri, 23 iulie 2014

În oglindă

Femeia din oglindă nu mai are ochi colorați. 
Poartă în ei strălucirea abisală, 
translucidă,  
a celei blazate de masa amorfă 
a iubirilor prozaice. 
  
Prin ochii ei se întrevăd anagrame  
de nume de bărbați 
necuvântate vreodată 
și care vor rămâne mute. 
  
Atinge oglinda cu palma 
și vede cum fiecare deget al ei 
lasă pe sticlă 
mereu amprenta altcuiva. 
  
Cuvântează în tăcere  
într-o limbă ciudată, 
mereu sub semnătura altcuiva. 
  
E ora unu și un pic,  
Iar bărbatul din oglindă zâmbește.  
  
Bărbatul din oglindă nu mai are ochi colorați. 
Poartă în ei strălucirea mefistofelică, 
translucidă,  
a celui blazat de masa amorfă 
a iubirilor prozaice. 
  
Prin ochii lui se întrevăd anagrame  
de nume de femeie 
necuvântate vreodată 
și care vor rămâne mute. 
  
Atinge oglinda cu palma  
și vede cum fiecare deget al lui 
lasă pe sticlă 
urma pielii  
mereu a unei alte femei. 
  
Cuvântează în tăcere  
în limba lui, 
sub semnătura plagiată 
mereu de către o altă femeie. 
  
Femeia din oglindă 
face trei pași înapoi între rame 
și privește către bărbatul din oglindă. 
Bărbatul din oglindă se apropie de ea felin 
și îi așează trandafiri albaștri în păr, 
care se reflectă în ochii ei 
albastru translucid. 
  
E ora unu și ceva.  

Ea îl privește abisal, 
El îi zâmbește mefistofelic 
din oglindă.

joi, 17 iulie 2014

Orb

Sunt un orb care își imaginează lumina,
estropiat de
metafore
descrise de iezuiți.

Șiruri de giuvaiere abiotice
se întrepătrund prin
macrameurile mele,

mașinal,

precum s-a cuibărit în conștiința Evei
dorul instinctiv al mărului interzis,

precum trădarea purtată
până la ultima cântare a cocoșului,
în care Eu sunt Petru și Iisus.

Nu e la îndemâna oricui
pietatea nostalgiei
necunoscutului.

marți, 8 iulie 2014

Séverine

Sunt o haită de leoaice cu pui
pe care le îmblânzești cu vin de Bordeaux 
și le oferi hrană libelulelor,

un fel de cactus siberian 
cu miez de consistența serilor de mai. 

Sunt toate florile burgundy
cusute în mătase albă,
spoite în griuri wagneriene 
și pasteluri nocturne de Chopin,

cancerul inelelor saturniene 
și canicula dinaintea ploilor din Amazon. 

Sunt apăsarea turnului din Pisa 
și trufia fiordurilor norvegiene, 
iar când urc spre Nord, 
merg cu spatele în pas dichisit, 
și urmăresc mușuroaiele de furnici, 
cu placiditatea patriarhului rus 
și nebunia chirurgului ratat, 
precum un dezertor analfabet 
al cruciadelor. 

Sunt virtutea lui Iuda. 

Il était une fois, 
Se făcea că Séverine adulmeca bărbații 
precum adulmec eu vinul de Bordeaux.