În oglindă

Femeia din oglindă nu mai are ochi colorați. 

Poartă în ei strălucirea abisală, 

translucidă,  

a celei blazate de masa amorfă 

a iubirilor prozaice. 

  

Prin ochii ei se întrevăd anagrame  

de nume de bărbați 

necuvântate vreodată 

și care vor rămâne mute. 

  

Atinge oglinda cu palma 

și vede cum fiecare deget al ei 

lasă pe sticlă 

mereu amprenta altcuiva. 

  

Cuvântează în tăcere  

într-o limbă ciudată, 

mereu sub semnătura altcuiva. 

  

E ora unu și un pic,  

Iar bărbatul din oglindă zâmbește.  

  

Bărbatul din oglindă nu mai are ochi colorați. 

Poartă în ei strălucirea mefistofelică, 

translucidă,  

a celui blazat de masa amorfă 

a iubirilor prozaice. 

  

Prin ochii lui se întrevăd anagrame  

de nume de femeie 

necuvântate vreodată 

și care vor rămâne mute. 

  

Atinge oglinda cu palma  

și vede cum fiecare deget al lui 

lasă pe sticlă 

urma pielii  

mereu a unei alte femei. 

  

Cuvântează în tăcere  

în limba lui, 

sub semnătura plagiată 

mereu de către o altă femeie. 

  

Femeia din oglindă 

face trei pași înapoi între rame 

și privește către bărbatul din oglindă. 

Bărbatul din oglindă se apropie de ea felin 

și îi așează trandafiri albaștri în păr, 

care se reflectă în ochii ei 

albastru translucid. 

  

E ora unu și ceva.  

Ea îl privește abisal, 

El îi zâmbește mefistofelic 

din oglindă.