Materialele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere.

marți, 1 decembrie 2015

Bunica

Bunica a fost un stejar bogat
cu rădăcini adânci ca piciorul podului
cu care ne ţinea la un loc pământul sub picioare
atunci când alunecam departe de casă

în luna mai
bunica ne aduna pe toţi
între tufişuri roz de zmeură
ca să nu ne risipim 
iar iarna în casă mirosea a uscăţele

lângă soba verde
bunica era un altar de sărbători 

bunica a rămas un copac veşted şi demn dintr-o toamna târzie
azi-noapte a împletit ultima frunză
şi ne-a lăsat în urma ei un covor moale şi parfumat
pe care să ne întindem cu toţii atunci când obosim
de dorul ei


(bunicii mele, Nastasia) 

miercuri, 11 noiembrie 2015

toată toamna asta curge din noi

împreună suntem o pădure de noiembrie

toată toamna asta de afară
curge din noi
şi ne îmbrăţişează înapoi
într-o ceaţă naivă şi cinică
precum un orfan crescut pe maidan

vezi cum toate uscăturile noastre
s-au împrăştiat pe jos
în văzul tuturor
şi nu le putem ascunde
sunt jos la rădăcinile noastre

iar oamenii zâmbesc când se uită la noi
şi strivesc sub tălpi toate frânturile noastre
intră peste noi că într-o casă veche
care îi invită pe toţi

şi uite, devin nostalgici
şi se îmbrăţişează obscen
în văzul nostru

opreşte-i tu, căci eu nu pot să mă satur de ei
şi mă fac nefericită

iată-i
se iubesc fără ruşine
între ramurile noastre uscate

iată cum
zâmbetul lor
stoarce toată toamna din noi

şi ne face
mai frumoşi şi mai trişti
decât o pădure de noiembrie

luni, 18 mai 2015

copilul

copilul  
nu mai vorbește cu străinii 
a învățat să se salveze singur 
  
îmi e la adăpost de mine 
ca și cum ar pricepe ceva din ce fac 
  
atunci când 
îmi injectez în venă zilele din urmă 
  
și ascund apoi seringa
într-un sipet învelit în velur indigo 
ca într-un sicriu  
al micilor bucurii  
  
pe care doar pisica  
știe să îl deschidă 
atunci când vrea  
să mă pedepsească 

joi, 14 mai 2015

unul altuia

oamenii mei sunt colorați  
și au texturi și temperaturi diferite

 pe unii i-am gustat 
 pe alții i-am împodobit 
 de unii am uitat 
 iar pe cei mai puțini dintre ei 
 i-am prins de mână 
 și i-am strâns tare, tare 
 încât au început  
 să crape până la sânge
  
 și atunci am înțeles că  
 oamenii mei 
 nu sunt frânturi de lut și agheasmă  
  
 că toți sunt făcuți din carne și 
 cioburi mici de sticlă colorată  
 ca restul 
 
uneori
când se îmbrățișează 
oamenii  
își taie unul altuia  
carnea ce le-a mai rămas 
și-acolo unde a fost carne, rămâne ciob 
  
iar când se îmbrățișează cu sfială
acolo unde a fost carne pe carne  
crește apoi alta mai mare și 
mai plăpândă. 
  
când m-am întors, 
dincolo de porți nu mai era nimic. 
credeam că-i cunoscusem pe toți oamenii 
pe care i-am inventat. 
  

luni, 11 mai 2015

între timp

într-o zi, poate vom scrie un poem
despre începuturile care ne-au lipsit,

dar între timp
ți-am pregătit o cafea
care nu se răcește niciodată.

îți voi turna cafea în cana ta
și ți-o voi lăsa acolo,
pe masa cu flori și surprize Kinder,
unde o vei găsi
până când se va topi ceașca,
apoi masa,
podeaua și
cele 7 etaje+p de sub noi,
până se va scurge în pământ
tot mai adânc
până în inima Pământului

iar când va ploua cu soare
vei simți miros de cafea fierbinte
și atunci vei ști

că pământul nu se va mai usca
niciodată acolo unde am curs noi.

până atunci,
timpul
e o continuă așteptare
a repetiției