unul altuia

oamenii mei sunt colorați  

și au texturi și temperaturi diferite

 pe unii i-am gustat 

 pe alții i-am împodobit 

 de unii am uitat 

 iar pe cei mai puțini dintre ei 

 i-am prins de mână 

 și i-am strâns tare, tare 

 încât au început  

 să crape până la sânge

  

 și atunci am înțeles că  

 oamenii mei 

 nu sunt frânturi de lut și agheasmă  

  

 că toți sunt făcuți din carne și 

 cioburi mici de sticlă colorată  

 ca restul 

 
uneori

când se îmbrățișează 

oamenii  

își taie unul altuia  

carnea ce le-a mai rămas 

și-acolo unde a fost carne, rămâne ciob 

  

iar când se îmbrățișează cu sfială

acolo unde a fost carne pe carne  

crește apoi alta mai mare și 

mai plăpândă. 

  

când m-am întors, 

dincolo de porți nu mai era nimic. 

credeam că-i cunoscusem pe toți oamenii 

pe care i-am inventat.