uneori sper ca
măcar de-am fi rămas
unul cu spatele către celălalt
dar știu că nu mai e nimic acolo
poate o bancă goală din titan
unde mângâi niște fotografii
din cei mai frumoși ani inventați vreodată
nici măcar un zid între noi
poate doar cuvintele astea
împrăștiate pe jos
pe care
tot încerc
să le ocolesc
cândva
poate
voi reuși să le aspir în mine
să le mai pot trimite odată
înapoi
zâmbind ca o neisprăvită
către urechea ta stângă
ultimul te ador
cu ultimul meu suflu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu