cel puțin cărțile nu se întristează

un pahar de vin

păzește seara

o veioză urâtă

sub care foșnesc

paginile îngălbenite

ale unor lecturi la care am ajuns

poate prea târziu

atât de târziu

precum la întâlnirea

cu un băiat care mi-a plăcut

și care m-a așteptat mult

iar eu i-am sosit

cu sufletul

încă nedichisit

așa cum nu se cuvine

să faci cunoștință

cel puțin cărțile nu se întristează

atunci când le regăsești

după multă vreme

ca pe un prieten pe care 
nu l-ai mai întrebat ce face

de la ultima ta

dezamăgire