
La Dunăre am alergat, în cuib dospit de începuturi.
Fugisem să ne ascundem de furnici
şi le-ai momit cu un colţ de pâine.
Ne jucam cu pui de câine, ştiu bine,
şi-apoi am înecat Soarele în Dunăre împreună. Ce mai râdeam!
Şi când s-a întunecat am facut foc de tabără din putregai
şi-am aruncat peste el nume de Duminică şi de sfârşit
şi săreau scântei şi-aşa lumină am făcut amândoi...
Şi pe când trosnea lumea sub flăcări m-ai sărutat pe frunte
şi atunci ne-am prefăcut în praf de stele şi ne-am înălţat într-un trup până la sud-vest de Lună.
Aşa de fericiţi eram.
Feriţi eram şi de Dumnezeu şi tu păstrai în buzunar firimituri de pâine.
o poezie plina de epitete,metafore si fantezie......telent este asteptam si alte dovezi ale talentului
RăspundețiȘtergere