Materialele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere.

joi, 21 februarie 2013

La Mc Donalds

Uitase Irene cum e sa mananci singur la Mc Donalds. Trecusera secole de cand nu mai mancase acolo singura, secole. Trecuse mult timp, cam tot atat timp cat sa-ti tunzi parul de trei ori si tot lung sa fie. Trecuse destul timp, pentru o femeie.

Uitase, Irene, cum era sa intrebe straini care ocupa mese cu multe scaune, la fel de singuri ca ea, daca poate sa se aseze acolo, la masa lor, mai la marginea opusa. Nu le trebuia atatea scaune. Nu, nu le trebuia si, chiar daca le-ar fi trebuit, toate mesele mici, single, erau ocupate deja, de cei care se imbarbatasera mai repede decat ea sa iasa in oras si sa manance la Mc Donalds. Singuri. Erau invadate toate mesele necajitilor, iar ei ii era foame si pofta de Mc cu cartofi prajiti; nu mai putea sa astepte sa se elibereze o masa mica si sa oficializeze, astfel, chestii.

Se gandea Irene ca nu are de ce sa deranjeze pe strainul singur de la masa, cat mananca langa el; se va preface mereu ca telefoneaza prieteni care nu raspund la telefon. Asa fac prietenii oamenilor care mananca singuri la Mc Donalds, niciodata nu raspund cand ii suni; sunt neglijenti, ce sa le faci... Oameni ok, dar neglijenti cu telefoanele.

Cand mananci singur la Mc Donalds, meniul vine cu o avalansa de ganduri, din partea casei. Irene numara in minte vreo 3 zile de cand se simtea ca si cand si-ar fi prins degetele la usa: un plici negru de amorteala, local si trecator, dupa care ramasese doar asa cu jena ca fusese atat de idioata incat sa-si prinda mana-n usa. Ce om prost se agata de prag si isi da singur peste mana cu usa? Un om prost care, cum gaseste-o usa, o cracaneaza pana-si crapa degetele-n ea. Vreo trei zile o dusese asa, pana cand, intr-o seara in autobuz, indreptandu-se spre casa de la munca, isi dadu seama ca se despartisera fara sa fi apucat sa viziteze impreuna Observatorul Astronomic. Si fara ca ei sa fi mancat vreodata la spaniol (restaurantul spaniol). Fara ca ea macar sa fi apucat sa ii spuna ca si-ar fi dorit sa mearga acolo, intr-o seara, amandoi, si sa comande Paella. Fara sa fi apucat sa viziteze Istanbulul. Fara sa petreaca cu el o zi intreaga doar dand ture cu metroul prin oras si mazgalindu-se cu glazura de ciocolata pe nas. 

Avusesera doua veri impreuna, si nu initiasera nicio batalie cu pistoale cu apa. Doua ierni, si niciodata nu mersesera la patinaj. Mancase cu el briose, dar nu din acelea cu afine, preferatele lor; doar se confesasera reciproc ca adora briosele cu afine si uite ca nu apucasera sa imparta una.

Si-a dat seama ca nu apucasera nici macar sa manance o inghetata impreuna, in Herastrau. Vazuse cu el lebedele negre de acolo, dar nu le vazuse in timp ce manca inghetata.
Nu mancand o inghetata impreuna.

...............................................................................................................................................

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu