Materialele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere.

duminică, 4 august 2013

Confesorului meu nevrotic

Nu-i ușor să spui rămas bun
celui ce îmbră
țișează
fluturi gri,
iar banca asta, oricum, se contractă
în cântec de toacă
cu fiecare confesor nevrotic
ce-o părăse
ște
către alee
și-ncrustează grimase în bazalt,
să-i cunosc urma,
să-i caut mereu calea-n fum.

Nu to
ți oamenii din parc iubesc ca noi
fluturii gri
și
furnicile carnivore;
nu to
ți știu că
nu-i u
șor să abdici silnic
de la nostalgia fonemelor spiritului,
și-apoi să-ncerci să te revinzi ție-ți,
ca pe-o prostituată bătrână
și flască.

A
șa, știu că pleci
în mers plumbuit către alee,
printre pun
ți fumigene,
între lumânările în care ai suflat ieri
și azi.

A
șa știu că mai privești în urma ta,
ca orice demon asumat,
din când în când,
printre fire de mătase purpurie
și grimase de bazalt,

către o bancă-n parc
pe care Jeanne d'Arc devine Sybil Vane.

4 comentarii:

  1. Esti bukowskian de geniala, un veritabil Prometeu al cuvantului !

    RăspundețiȘtergere
  2. @Anonim: Ma bucur ca ti-a atras atentia poemul meu, te mai astept pe blog si pentru alte postari!

    @Adina: Aprecierea ta ma onoreaza prin referintele alese! :)
    Te astept cu drag in continuare! P.S. Ti-am citit cateva postari de pe blogul tau si sunt sublime, de azi ai un nou abonat! :)

    @Viorel: Multumesc mult! Te imbratisez cu drag si te mai astept pe blogul meu!

    RăspundețiȘtergere