Materialele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe.

luni, 28 iulie 2014

Ticăit

În cameră ticăie mărunt ceasul 
fiecare turist din viața ta.
 
Astăzi, ai putea iubi cu adevărat 
pentru prima și ultima oară
pe oricine
doar să nu-ți rămâi familie.
 
N-ai permis nimănui, niciodată,
să-ți intre în cameră
fără să-ți bată întâi la ușă de două-trei ori,
iar oamenii nu bat la ușă mai mult de o dată.
 
Prietenii tăi pleacă din țară
și nu mai țineți legătura 
dintr-un fals simț al datoriei
față de spațiul necesar 
noilor lor începuturi.
 
Bărbații care își scot verigheta
înainte să te cuprindă
o strecoară lângă fotografia din portofel
când mergi la baie
și nu o uită la tine.
 
Copiii cărora le zâmbești prin parcuri
își caută temători mama.

Maidanezii pe care îi hrănești în fața blocului 
rămân ai blocului.
 
Vecinii tăi mor unul câte unul,
de parcă viețile lor ar fi niște 
misiuni de adus la îndeplinire
de către un angajat de corporație.

Fiecare ticăit de ceas
apasă pe umeri
ca și cum ai purta din obligație 
o pereche de cercei urâți
primiți cadou.

Singurătatea e musca ce bâzâie prin cameră 
atunci când ți-e somn. 

3 comentarii:

  1. Buna Oana. Poezia e OK, nu la fel de OK ca altele de mai jos (unele mi s-au parut chiar reusite), dar din alt motiv postez commentul - nu am reusit sa depasesc constructia din primele doua versuri. Iar Cristina insista ca esti grammar nazi, si ca ai vrut sa zici ceva, nu sunt o alaturare intamplatoare. Ce inseamna, si cum se citesc versurile?

    În cameră ticăie mărunt ceasul
    fiecare turist din viața ta.

    Salve, Cosmin

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna, Cosmin. In primul rand, multumesc pentru vizita pe blog, precum si pentru feedback! Cu privire la versurile mentionate, am transformat, ca licenta poetica, verbul intranzitiv "a ticai" intr-unul tranzitiv, determinat de complementul direct "turist". "A ticai" nu poate fi determinat decat de un completement indirect sau circumstantial, probabil de-aia nu a sunat ok sau romaneste... Am facut, practic, un artificiu literar, prin care ticaitul ceasului devine o forma de contabilizare metaforica a tuturor celor care vin si pleaca din viata noastra, la fel ca secundele, adica imediat. In aceeasi ordine de idei, la nivel poetic, am masurat timpul printr-o unitate de masura neconventionala, respectiv prin persoanele cu care nu dezvoltam legaturi durabile sau, daca se intampla, la un moment dat, dispar, din diverse motive (ei, noi, context) si ramanem cu ticaitul ceasului, care ne aminteste de ei cand suntem singuri.

    Sper ca ai inteles acum ce am vrut sa zic. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. OK, am inteles ce ai vrut sa spui, si nu vreau sa fiu mai grammar nazi decat e cazul (chiar in timp ce scriu asta suntem la ora de dezbatere cu Cristina), dar trebuie sa iti spun ca ideea e buna, insa exprimarea ei e posibil sa o faulteze, si lumea sa nu inteleaga (si nu pentru ca nu are imaginatie artistica, ci pentru ca nu e usor de inteles in sine.

      Mi se pare ca pentru un artificiu asa pretentios - si nu ma intelege gresit, este pretentios si mi se pare ca are in spate cea mai ingenioasa idee din poezia asta - modul in care il pui in fraza e esential, altfel patesti ca noi, ca ne uitam unu la altul lung si degeaba, si am zis wtf, primele versuri strica poezia.

      Cred ca - in camera ceasul ticaie marunt fiecare turist din viata ta - are mult mai multe sanse sa induca ideea de obiect al ticaitului - turistul, si subiect al ticaitului - ceasul. Ceasul ticaie turistii din viata ta, el ii ticaie pe ei - structura logica e asa in mod intuitiv, si atunci ai o seansa.

      Altfel, eu alimentara sa vreau la merg. E ok, se cam intelege, da nu prea :)

      Keep up the creative writing,
      C

      Ștergere